Obligată să-i fie mireasă. Ursită să-i fie pereche.

[Punctul de vedere al lui Denali]

„Mami”, gem eu, agățându-mă de mâna moale a mamei. „Te rog, nu pleca. Nu mă lăsa singură.”

Lacrimile îmi curg pe față în timp ce privesc în față, uitându-mă la mama mea, care zace nemișcată în patul de spital. În spatele meu, îl aud pe tata vorbind cu doctorii despre diagnosticul recent al mamei, dar încerc să nu le dau atenție.

„O să fii bine.”

De ani de zile, mama mea era bolnavă. Boala ei era atât de constantă, încât acesta era, de fapt, singurul mod în care o cunoșteam. De când îmi amintesc, intra și ieșea din spital, iar cu fiecare an care trecea, șederile ei deveneau din ce în ce mai lungi, până când, în cele din urmă, nu a mai putut să se întoarcă acasă.

Trecuseră șase luni de la acea zi și, indiferent ce încercau doctorii, starea ei continua să se înrăutățească tot mai mult, până a ajuns în starea în care se află acum. În cele din urmă, a devenit doar o umbră a femeii care fusese odată, chiar și atunci când era bolnavă.

„Te rog, zeiță”, șoptesc, strângându-i mai tare mâna. „Te rog, nu mi-o lua pe mami.”

Cum aș putea să-mi continui viața fără mama mea? Nu, nu vreau asta! Ea era cea care îmi stătea mereu alături, chiar și atunci când tatăl meu era prea dur cu mine. Ca fiică a unui alfa, era important să fiu bine pregătită în tot ce ținea de haită și mai puternică decât ceilalți, dar, în ciuda eforturilor mele, nu reușeam să țin pasul cu învățăturile lui, iar când rămâneam în urmă, primeam pedepse aspre sau, uneori, eram chiar închisă câteva zile ca să-mi reflectez asupra greșelilor. Când se întâmpla asta, mama era mereu acolo pentru mine, convingându-l pe tata să înceteze ceea ce făcea. Și chiar dacă era atât de aspru cu mine, era întotdeauna atât de blând cu ea.

„Denali.” Vocea tatălui meu este calmă, în timp ce mâna lui se așează pe umărul meu. „E timpul.”

„Nu!”, strig eu. „Nu putem! O să moară! Cum poți să…”

Nu apuc să-mi termin cuvintele înainte ca mâna tatălui meu să mă lovească peste obraz, iar capul meu să se învârtă brusc într-o parte.

Cu ochii larg deschiși, îi întâlnesc privirea furioasă, în timp ce se uită în jos la mine.

„Ai grijă ce spui, Denali”, mă avertizează el, cu ochii sclipind de furie.

„Dar…”, încep eu, dar mă opresc când o promisiune îi strălucește în ochi. „Da, domnule.”

Înghițindu-mi argumentele care voiau să-mi iasă pe buze, îmi îndrept privirea înapoi spre mama și constat că medicul lucrează deja la deconectarea aparatelor care o țin în viață. Și odată ce acestea sunt îndepărtate, nu-mi rămâne decât să o privesc cum se stinge încet.

După acea zi, viața mea a luat o întorsătură spre rău. La scurt timp după moartea mamei, tatăl meu a adus acasă o femeie și pe fiica ei. Și, deși speram că ea va umple golul lăsat de mama în sufletul meu, nu am primit decât durere și suferință.

Am devenit sclava amândurora, iar dacă nu făceam lucrurile pe placul lor, eram bătută și închisă zile întregi. Când eram liberă, eram bună doar pentru treburile casnice și gătit, în timp ce mama mea vitregă și sora mea deveneau „diamantele” din Emerald Moon, iar în scurt timp, când am împlinit treisprezece ani, am descoperit că, chiar dacă eram fiica unui alfa, lupul meu nu era altceva decât un omega.

După aceea, am devenit o paria și eram considerată o rușine. Tatăl meu m-a dat la o parte și a început să o răsfețe pe sora mea vitregă, pentru că lupul ei era puternic și un motiv de mândrie. Chiar dacă era un copil nelegitim, ea era copilul de aur și viitorul haitei noastre.

Totuși, când lucrurile au devenit insuportabile și eram sigură că nu mai pot continua, l-am întâlnit pe Alexander. A spune că a fost salvarea mea ar fi o subestimare. El m-a salvat, și dacă nu ar fi fost el, nu cred că aș fi continuat să merg mai departe.

În ziua în care ne-am întâlnit, am decis să pun capăt tuturor lucrurilor, pentru că nu mai puteam merge mai departe. De aceea am găsit cea mai înaltă cascadă de la marginea orașului și m-am cățărat până în vârf. După ce mi-am îndreptat privirea spre cer, am implorat-o pe mama să mă găsească în viața de apoi, apoi am sărit.

Când am lovit apa, corpul mi s-a scufundat și am fost târâtă cu brutalitate printre stânci ascuțite care mi-au tăiat pielea și mi-au sfâșiat hainele. Pe măsură ce începeam să mă pierd în întuneric, eram purtată de curent, în timp ce viața se stinge încet din mine.

Nu bănuiam că nu numai că nu voi muri în acea zi, dar că mă voi trezi într-o mică cabană, înfășurată într-o pătură caldă, cu o mână caldă care îmi cuprindea mâna.

Cine ar fi crezut că acel singur gest de bunătate al lui se va transforma în ceva special, care a dus la o legătură atât de puternică, încât eram sigură că nici însăși zeița nu ar fi putut-o rupe? Dar, la fel cum se schimbă anotimpurile, lucrurile bune trebuie să ia sfârșit. Alexander urma să devină pierzania mea și sfârșitul acelui strop de fericire care îmi mai rămăsese. Nu doar el, ci chiar și familia mea.

Fericirea mea desăvârșită se va transforma într-o cădere în spirală spre întuneric. Un întuneric atât de dens încât nu voi reuși să-mi dau seama cum să ies din el. Dar, pe de altă parte, poate că nici nu voiam să ies și voi ajunge să-mi doresc să rămân acolo pentru toată eternitatea.

[Punctul de vedere al lui Denali]

„Da! Mai tare! Mai tare!”

Gemetele înăbușite ale surorii mele vitrege, Anastasia, se auzeau de cealaltă parte a peretelui. Erau urmate de bătăile ușoare ale cadrului patului ei și răsunau în jurul meu, făcând imposibil să adorm. Desigur, în clipa în care părinții noștri pleacă la o adunare a haitei, ea aduce un bărbat acasă.

Asta era ceva obișnuit pentru ea; cu frumusețea și popularitatea ei, toată lumea voia o bucățică din ea, iar ea o oferea cu bucurie. Nu spuneam că avea o reputație proastă în toată haita, dar nici una bună nu avea. Cu toate acestea, părinții noștri o considerau în continuare copilul de aur, deoarece ea înregistra totul și păstra materialul ca mijloc de șantaj pentru a-i face pe toți să tacă.

Gemând, mă întorc pe partea cealaltă și îmi iau dopurile de urechi, ca să nu fiu nevoit să-i ascult isprăvile. Aveam planuri pentru a doua zi și aveam nevoie de cât mai mult somn posibil.

„Îți place dur?”